Potrivit unei analize efectuate de platforma de călătorii eSky.ro pe baza datelor colectate în perioada 1 ianuarie – 12 februarie 2024, destinații precum Roma, Dubai și Paris se numără printre cele mai căutate de români pentru vacanțele și city break-urile din acest an.
Roma ocupă primul loc în preferințele românilor, fiind alesă de 19% dintre utilizatorii platformei eSky.ro pentru călătoriile lor. Un city break în Roma pentru prima jumătate a anului poate începe de la doar 79 de euro/persoană/noapte, conform unui comunicat al platformei de călătorii.
Pe locul doi se află Dubai, căutată de 17% dintre utilizatorii eSky.ro, iar un city break în Dubai poate fi achiziționat începând de la 211 euro/persoană pentru zbor dus-întors și două nopți de cazare la un hotel de 4 stele.
Parisul rămâne pe locul trei, fiind ales de 12% dintre călători, iar prețul unui city break în Paris pentru zbor dus-întors și două nopți de cazare la hotel poate fi de doar 113 euro/persoană.
Barcelona (11%) și Milano (10%) ocupă următoarele poziții în preferințele românilor, oferind o combinație de cultură vibrantă și arhitectură impresionantă.
Istanbul se află pe locul șase în preferințele românilor, fiind alesă de 8% dintre aceștia, în timp ce Rimini (7%) și Veneția (6%) completează topul destinațiilor europene preferate.
Destinațiile de pe malul mării, cum ar fi Antalya (6%) și Paphos (5%), sunt de asemenea atrăgătoare pentru români.
„Anul 2024 se anunță a fi un an plin de călătorii pentru români, cu destinații diverse și multe experiențe memorabile planificate. Aceștia au profitat de promoțiile specifice începutului de an și au manifestat un real interes pentru planificarea imediată a vacanțelor de anul acesta”, a declarat Diana Hăprean, reprezentantă a platformei de călătorii eSky.ro.