Daniel Băluță, prim-vicepreședinte al PSD și actualul primar al Sectorului 4, și-a anunțat oficial intenția de a candida la Primăria Capitalei în 2028. Într-un interviu acordat emisiunii „Insider Politic” de la Prima TV, Băluță a lansat critici dure la adresa actualului edil, Nicușor Dan, pe care l-a acuzat de incompetență și dezinformare.
Băluță: „Nicușor Dan este un impostor, nu a făcut absolut nimic”
Daniel Băluță l-a acuzat pe Nicușor Dan că a blocat dezvoltarea Capitalei și că nu a reușit să implementeze proiecte esențiale. „Dacă l-am pune să scrie ce a făcut, vom vedea că nu a făcut absolut nimic. Domnul Nicușor Dan este un impostor. A reușit să înșele așteptările bucureștenilor, atât din punct de vedere lucrativ, cât și uman”, a declarat edilul Sectorului 4.
„Mi-ar face plăcere să-l trimit acasă prin votul popular”
Primarul PSD susține că și-a dorit să candideze la Primăria Generală și la alegerile locale din 2024, însă „conjunctura momentului nu a fost potrivită”. În acel context, coaliția PSD-PNL l-a propus pe medicul Cătălin Cîrstoiu, dar candidatura acestuia a fost retrasă în urma scandalului privind consultarea pacienților în privat în timpul în care era manager la stat. Ulterior, PSD și PNL au mers cu candidați separați, iar Nicușor Dan a câștigat un nou mandat, cu 48% din voturi.
„Am convingerea că aș putea fi un primar mult mai bun decât domnul Nicușor Dan. Și da, mi-ar face plăcere ca prin votul popular să îl pot trimite acasă. Este mai bine să se ducă acasă să se odihnească”, a adăugat Băluță.
„Cred că România va fi condusă de Crin Antonescu”
În contextul unei posibile candidaturi a lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale, Băluță a precizat că nu își dorește ca acesta să ajungă la Palatul Cotroceni: „Absolut niciodată nu mi-aș dori ca România să fie condusă de Nicușor Dan”. Totodată, și-a exprimat susținerea pentru Crin Antonescu, despre care spune că ar putea deveni viitorul președinte al României.
2028 – Obiectiv asumat
Daniel Băluță a confirmat că decizia de a candida la Primăria Capitalei este deja luată: „Bineînțeles. Este o decizie pe care, în calitatea de lider politic, e normal să o iau. Eu trebuie să candidez și am convingerea că pot fi un primar mai bun decât Nicușor Dan.”