Un spectacol teatral inedit îi așteaptă pe spectatori sâmbătă, 29 martie, de la ora 20:00, la spațiul ZIZ Art and Social Area din Cluj-Napoca, situat pe strada Paris, nr. 5. Scriitorul și performerul britanic David Ellis îi va introduce pe spectatori în istoria evoluției muzicii pop britanice printr-un spectacol audiovizual intitulat Extended Play, explorând genurile rock, hippy, punk și post-punk. Spectacolul în limba engleză de la Cluj va avea o particularitate specială: datorită lui David Ellis și în cadrul acestei producții, va fi interpretată o compoziție încă nelansată a uneia dintre cele mai mari figuri ale rockului progresiv și muzicii electronice din Europa de Est, Rodion Ladislau Roșca, decedat în 2021. Biletele pot fi achiziționate în avans pe eventbook.ro (click AICI), precum și la fața locului, în limita locurilor disponibile, la prețul de 25 RON (bilet pentru studenți) și 35 RON (bilet pentru adulți).
Înainte de spectacolul de la Cluj, David Ellis a răspuns întrebărilor organizatorilor.
De ce titlul „Extended Play”?
Ah, întrebarea esențială! Răspunsul este un exemplu perfect despre cât de riscant este să faci presupuneri despre alte țări și culturi. Inițial, spectacolul s-a numit David Ellis’s E.P., adică Extended Play, și am cerut câtorva prieteni români din Londra să-l traducă. Ei mi-au spus însă că în România, termenul „E.P.” (Extended Play) nu a existat ca format. Oamenii cunosc single-urile de 45 de rotații și L.P.-urile (Long Play), dar E.P.-urile au lipsit. Rezultatul? Mi-au sugerat să-l numesc pur și simplu Extended Play, ceea ce, în cele din urmă, descrie foarte bine ceea ce fac. Și ce fac? Mă joc, distrez.
De ce ai creat acest spectacol?
De ce? Nu există un singur răspuns clar, și nici nu ar trebui să existe. Dar era inevitabil ca din propriile mele amintiri, din cine sunt, din motivele pentru care fac anumite lucruri, să ia naștere un spectacol. Gândindu-mă la asta, a devenit evident (și nu sunt singurul) că pop-cultura – chiar și în interpretarea lui Warhol – a avut un efect magic asupra mea, la fel ca asupra întregii mele generații, începând din anii ’60 și până azi. Și știi ceva? Asta nu s-a schimbat deloc. Încă nu pot rezista sunetului haotic al unei chitare electrice sau unui beat glitch electronic. Dar asta nu e ceva neobișnuit. Indiferent de gen sau stil – Avant-Pop, Thrash, Psych, Dub beat, Presley sau Pet Shop Boys – fiecare are propriul său „buton de extaz”. Unii îl găsesc în escaladarea muntelui K2, alții în scufundări sau colecționând monede. Pentru mine? E momentul în care stau în mașină și ascult Motörhead sau Kraftwerk. Aceasta este reacția mea viscerală la formele muzicale. Dar e imposibil să separăm muzica pop anglo-saxonă de „cutremurul tineretului” care a zguduit Europa în anii ’60, culminând în 1965. Mișcarea a început deja în 1956, odată cu gesturile rebele ale lui Presley, și am crezut că va declanșa un nou mod de gândire, un nou stil de viață. Poate ne-am înșelat, poate nu. Dar pentru noi, muzica pop era catalizatorul schimbării. Eu, cu siguranță, așa am văzut-o.
Influențe?
Prea multe trupe, muzicieni solo și cântăreți pentru a-i enumera. Sunt literalmente mii de artiști pe „playlistul” meu intern. Nu ar avea rost să fac o listă, deși, evident, unii au avut un impact major asupra mea. Și da, unele nume sunt previzibile: Bowie este cu siguranță pe acea listă intangibilă, la fel ca Joy Division, dar și trupe psihedelice contemporane. Nostalgie? Sincer, nu mă interesează.
Pe cine vom asculta și vedea în spectacol?
Printre alții, Suicide, Pet Shop Boys, X-Ray Spex, The Who, referințe la moda punk (ex. Vivienne Westwood), plus filmări de arhivă pe 16 mm. Și o surpriză: una dintre ultimele melodii ale lui Rodion Ladislau Roșca, necunoscută până acum, Don’t Cry If I Die.
Comunicat de presă
