Un profil complet al fostului olimpic la matematică și actual primar general al Capitalei
Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale din 2025, s-a calificat în turul al doilea, ce va avea loc pe 18 mai, cu un scor de 20,99% obținut în primul tur din 4 mai, conform datelor oficiale citate de Agerpres.
Studii și performanțe academice
Născut la 20 decembrie 1969 în Făgăraș, Nicuşor Dan a demonstrat de timpuriu un talent excepțional pentru matematică, fiind medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică în 1987 și 1988, în perioada liceului.
A urmat Facultatea de Matematică a Universității București, pe care a absolvit-o în 1992, apoi a studiat în Franța, la École Normale Supérieure din Paris (1992–1995), continuând cu studii de masterat la Universitatea Paris și doctoratul la Université Sorbonne Paris Nord, în 1998.
Citește și: George Simion: Fișă biografică, candidat la alegerile prezidențiale din partea AUR
Activitate profesională și civică
A lucrat ca cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române (1998–2016). A fost implicat activ în inițiative civice și educaționale:
- Președinte-fondator al Asociației Tinerii pentru Acțiune Civică (2000–2005)
- Fondator și director executiv al Școlii Normale Superioare București (2000–2006)
- Membru în Comisia Prezidențială pentru Educație și Cercetare (2007–2008)
În 2008, a fondat ONG-ul „Salvați Bucureștiul”, care a devenit ulterior cunoscut pentru inițiativele de protecție a patrimoniului și dezvoltare urbană durabilă. În 2015, a fondat partidul Uniunea Salvați Bucureștiul (USB), devenit Uniunea Salvați România (USR) în 2016.
Parcurs politic
- 2012: Candidat independent la Primăria Capitalei
- 2016: Candidat USR la Primăria Capitalei și ales deputat în Parlamentul României
- 2020: Ales primar general al Capitalei din postura de candidat independent
- 2024: Reales primar general al Bucureștiului cu 47% din voturi, în alegerile locale din 9 iunie
Inițiative ca primar și candidatură prezidențială
După realegerea din 2024, Nicuşor Dan a organizat un referendum local în București (24 noiembrie), cuprinzând trei întrebări esențiale privind autorizațiile de construire, distribuirea bugetului local și un program de prevenire a consumului de droguri în școli. Peste 60% dintre votanți au răspuns afirmativ, iar referendumul a fost validat.
Și-a anunțat oficial candidatura la alegerile prezidențiale pe 16 decembrie 2024, după ce Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale din acel an.
Sursa: tvrinfo.ro