O misiune contracronometru are loc pe lacul de acumulare Siriu din județul Buzău, unde vineri după-amiază, în jurul orei 17:00, o hidrobicicletă cu trei persoane la bord s-a răsturnat în larg. Din nefericire, una dintre victime – un pompier aflat în timpul liber – este căutată în continuare de echipele de salvatori.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, două dintre persoanele aflate pe ambarcațiune au reușit să se salveze și au fost preluate de echipaje medicale. Acestea au fost transportate la Spitalul din Nehoiu, fiind diagnosticate cu simptome de hipotermie.
Un pompier dispărut în apele lacului Siriu
A treia persoană aflată pe hidrobicicletă este un pompier din cadrul Stației de Pompieri Mărunțișu, aflat în timpul liber. Martorii au relatat că acesta s-a scufundat și nu a mai ieșit la suprafață. Autoritățile au declanșat o amplă operațiune de căutare-salvare în zonă.
„La faţa locului intervin o autospecială de primă intervenţie şi comandă, două bărci de salvare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean”, a transmis ISU Buzău.
Scafandri chemați în sprijin
În sprijinul pompierilor buzoieni a fost solicitat și un echipaj de scafandri de la ISU București-Ilfov, care va continua căutările subacvatice, în speranța unei intervenții rapide și eficiente.
Lacul Siriu este cunoscut pentru adâncimile sale și pentru curenții puternici, iar salvatorii fac eforturi susținute în condiții dificile pentru a găsi pompierul dispărut.
Autoritățile, în alertă
Conducerea ISU Buzău a precizat că pompierul se afla în timpul liber și că, în ciuda riscurilor, acesta a încercat să intervină în ajutorul celorlalți. Momentan, ancheta este în curs pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii incidentului.