Şase români sunt în lista Forbes cu miliardarii lumii, evident nu în primele locuri. Cel mai bogat român se situează pe locul 1238 în topul Forbes.
Chiar și așa, are o avere de 2,7 miliarde de dolari.
Daniel Dines, în vârstă de 52 de ani, este cel mai bogat român, fiind cofondator și CEO al companiei de tehnologie UiPath, cu o avere estimată de Forbes la 2,7 miliarde de dolari.
Ocupă poziția 1.238 într-un clasament ce include 2.781 de persoane din întreaga lume cu avere de cel puțin un miliard de dolari.
UiPath, primul „unicorn” românesc, este specializată în automatizarea robotică a proceselor și a fost listată la Bursa de Valori din New York în aprilie 2021.
Dines, absolvent al Universității București, locuiește în prezent la New York și a intrat în topul Forbes în 2020. Averea sa a crescut în 2024 cu 1,1 miliarde de dolari față de 2023, atingând un vârf în 2021, anul listării la bursa din New York, când a fost evaluată la 6 miliarde de dolari.
Ion Țiriac ocupă locul al doilea în topul celor mai bogați români, cu o avere de 2,1 miliarde de dolari. În vârstă de 84 de ani, fostul tenismen a dobândit avere în domeniul bancar, al asigurărilor, imobiliar și auto.
Acesta se află pe poziția 1.545 în clasamentul Forbes, intrând prima dată în 2019, cu o avere estimată atunci la 1,2 miliarde de dolari. În 2024, Țiriac a atins cea mai mare valoare estimată a averii sale, în creștere ușoară față de anul precedent, când era evaluată la 2 miliarde de dolari.
Pe poziția 1.623 în clasamentul Forbes se află Dragoș Pavăl, în vârstă de 57 de ani, cel de-al treilea cel mai bogat român. El este cofondatorul lanțului de magazine de construcții și bricolaj Dedeman.
A intrat în rândul miliardarilor lumii în 2022, iar averea sa este în creștere, ajungând la 2 miliarde de dolari în 2024, de la 1,5 miliarde în 2023.
Fratele său, Adrian Pavăl, în vârstă de 55 de ani, cofondator Dedeman, are o avere estimată la 1,4 miliarde de dolari și ocupă locul 2.152 în lista Forbes.
El a intrat în top în 2022, cu un miliard de dolari, crescând la 1,1 miliarde de dolari în 2023 și ajungând la 1,4 miliarde în 2024.
Frații Pavăl au fondat afacerea în 1992, cu o singură locație în Bacău, ajungând acum la 57 de magazine, cu o cifră de afaceri de 2 miliarde de dolari și aproximativ 60.000 de produse în stoc, de la unelte și materiale de construcții până la mobilier și electrocasnice. Dețin, de asemenea, acțiuni la mai multe companii românești listate la bursă și un portofoliu imobiliar în București și Cluj-Napoca.