Alarmant! Mâncăm alimente cu pesticide din import în detrimentul agriculturii românești

Data:

- Publicitate -

Importăm masiv din țări unde pesticidele folosite ajung și la de 17 ori mai mult la hectar decât folosește România.

Vorbim despre țări precum Olanda, Italia sau Belgia.

În tot acest timp, horticultura românească ar putea deveni lider în Uniunea Europeană în ceea ce privește producția de fructe și legume în extrasezon.

Lipsa unei viziuni clare și a investițiilor adecvate, împreună cu absența unei politici agricole naționale coerente, au condus la situația actuală.

Anual, România importă alimente în valoare de peste 3,5 miliarde de euro numai din UE, iar Germania, Italia, Olanda, Belgia și Austria se numără printre principalii furnizori, dar și printre țările cu cel mai ridicat consum de pesticide din UE.

România produce cea mai curată hrană din UE, dar cantitatea este insuficientă pentru a satisface necesitățile populației.

Astfel, țările precum Germania, Italia, Olanda, Belgia și Austria ne ajută să acoperim deficitul de consum, însă la un cost enorm: ele folosesc de până la 17 ori mai multe pesticide pe hectar decât noi, iar aceste substanțe toxice se regăsesc în alimentele pe care le consumăm și în apa pe care o bem, având un impact negativ asupra sănătății noastre.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Vă rugăm să ne contactați!

Distribuie articolul:

Abonare la newsletter

Cele mai citite

spot_img

Alte Articole de interes
Știri

Studiu: Gripa Aviară, Fatală în Majoritatea Cazurilor pentru Femeile Însărcinate

Un studiu realizat de cercetători australieni de la Murdoch...

Accident pe Centura Municipiului Arad: Nouă Persoane Rănite într-un Microbuz

Nouă persoane au fost rănite vineri seară în urma...