Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a dezvăluit că directorul companiei de stat Salrom a primit o majorare salarială imediat după izbucnirea crizei de la mina Praid. Salariul acestuia a crescut de la 32.000 la 38.000 de lei lunar, în urma unei decizii luate de Adunarea Generală a Acționarilor.
Creștere salarială în plină criză
Radu Miruţă, noul ministru al Economiei, a declarat miercuri seară, la B1 TV, că salariul directorului general al Salrom a fost majorat la scurt timp după incidentul grav de la mina de sare Praid, care a mobilizat forțele de intervenție ale statului. Potrivit ministrului, decizia a fost luată pe 28 mai 2025.
„A doua sau a treia zi după ce s-a întâmplat tragedia de la Praid, când întreaga Românie era îngrijorată (…), directorului Salrom i-au mărit salariul. 38.000 de lei de la 32.000”, a spus ministrul Miruţă.
Decizia aparține Adunării Generale a Acționarilor
Ministrul a subliniat că majorarea indemnizației lunare a fost decisă de Adunarea Generală a Acționarilor, iar suma de 38.000 de lei reprezintă doar componenta fixă a remunerației, la care se adaugă o parte variabilă care poate crește considerabil.
„Doar bucata fixă, că mai au şi o bucată variabilă”, a explicat Miruţă.
Alte cazuri: Cuprumin și Institutul de Cercetări în Transporturi
Ministrul a adus în discuție și alte cazuri de companii aflate în subordinea Ministerului Economiei, unde directorii primesc salarii consistente. A menționat exemplul Cuprumin sau Institutul de Cercetări în Transporturi, unde sumele fixe ajung și la 50.000 de lei lunar.
„Mai au o componentă variabilă care creşte. E drept asta? Nu e drept”, a completat oficialul.
„Acolo-i diavolul”: promisiunea verificărilor
Întrebat dacă va verifica situația din Consiliile de Administrație ale companiilor de stat, Radu Miruţă a avut un răspuns categoric:
„Acolo-i diavolul”.
Declarațiile sale lasă să se înțeleagă că urmează o amplă verificare a modului în care sunt administrate companiile din subordinea Ministerului Economiei, în contextul în care nemulțumirile legate de cheltuielile publice și salariile din sectorul de stat sunt în creștere.
Foto: gds.ro