Fostul preot Ciprian Mega, caterisit în aprilie 2025 și regizor al filmului anti-occidental „21 de rubini”, a fost trimis în judecată de Parchetul Tribunalului Bihor pentru patru capete de acuzare, printre care complicitate la distrugere și divulgarea informațiilor secrete de serviciu. Procurorii îl acuză că și-ar fi înscenat incendierea propriei mașini pentru a se prezenta drept victimă, în special în fața unor oficiali de la Moscova.
Dosarul, conform rechizitoriului pus la dispoziția presei de Parchetul Tribunalului Bihor, arată că Mega a obținut ilegal concediu medical în ianuarie 2025, în timpul unei cercetări disciplinare la Episcopia Oradiei. El a susținut că are entorsă și nu se poate prezenta în fața comisiei disciplinare, însă a călătorit în Statele Unite pentru participarea la inaugurarea președintelui Donald Trump, după ce a primit o invitație de la Dragoș Sprânceană, un susținător al mișcării MAGA.
De asemenea, fostul preot este acuzat că a făcut publice date din ancheta disciplinară referitoare la un alt preot care a depus declarații împotriva sa.
Legături cu înalți prelați ruși și schimburi de mesaje
Rechizitoriul indică faptul că Ciprian Mega a menținut corespondență cu înalți prelați ai Patriarhiei Ortodoxe Ruse, precum arhiepiscopul Nikolai Balașov, consilier în Departamentul pentru Relații Externe Bisericești, aflat pe lista de sancțiuni și interzis în Ucraina. De asemenea, a comunicat cu episcopul Petru Pruteanu, vicar pentru Europa Occidentală al Patriarhiei Ruse, și cu Ilarion Alfeyev, fost mitropolit și șef al Departamentului pentru Relații Externe Bisericești, implicat în incidente recente.
La dosar există și un mesaj trimis fostului candidat pro-rus la președinție, Călin Georgescu.
Poziția avocatului și stadiul procesului
Avocatul lui Ciprian Mega, Răzvan Doseanu, a declarat că acesta s-a declarat nevinovat în fața procurorilor. „Dl. Mega a pledat nevinovat. E dosarul despre care se știe cu incendierea propriei mașini. Vom reveni cu detalii după ce se decide domnul Mega ce va face în continuare”, a spus avocatul.
Autor: Gabriel Andrei



