Tragedie în Munții Făgăraș: Patru tineri au murit după ce mașina lor s-a prăbușit într-o râpă. Noi detalii cutremurătoare

ULTIMA ORĂ

spot_img

Accident cumplit în Munții Făgăraș, în zona Colții Caprei – Portăreasa: patru tineri și-au pierdut viața, iar un altul se află în stare gravă la spital, după ce vehiculul off-road în care se aflau s-a prăbușit într-o prăpastie adâncă. Grupul plecase în zorii zilei pentru a vedea răsăritul de pe Vârful Iezer, însă excursia s-a transformat într-o tragedie.

Cum s-a produs accidentul
Potrivit anchetatorilor și mărturiilor, la volan se afla un tânăr de 20 de ani, care își cumpărase mașina de teren cu doar trei zile înainte. Pe un traseu extrem de dificil, șoferul ar fi încercat să testeze puterea autoturismului, moment în care a pierdut controlul. Mașina s-a rostogolit de mai multe ori și a căzut aproximativ 600 de metri în gol, sfâșiindu-se în bucăți.

„Superviețuitorul mi-a spus că șoferul a vrut să vadă cum se comportă mașina. A pierdut controlul și s-au prăbușit în râpă”, a declarat Cristian Toma, reprezentant Salvamont Argeș.

Localnicii spun că drumul este extrem de periculos: „Nu ai cum să urci acolo cu un Logan. E o zonă unde abia încap motocicletele sau ATV-urile. După ploaie, riscurile cresc enorm”, a explicat Ionuț Isbășoiu, copilot în Campionatul Național Offroad.

Operațiunea de salvare
Alerta a fost dată abia după ce doi culegători de ciuperci au auzit strigătele uneia dintre victime. Lipsa semnalului a întârziat apelul la 112, care s-a făcut în jurul orei 13:40. Salvatorii – echipe ISU Argeș, salvamontiști, jandarmi și un elicopter SMURD – au ajuns la locul accidentului după mai bine de o oră.

- Reclamă -

„Mașina s-a rostogolit pe o distanță uriașă, iar victimele au fost găsite la zeci de metri una de alta. A fost o intervenție dificilă din cauza terenului abrupt”, au transmis salvatorii.

Victimele și supraviețuitorul
În mașină se aflau cinci prieteni: doi băieți și trei fete. Patru dintre ei – șoferul, o tânără logodită cu el, un alt băiat și o fată – au murit pe loc. Aveau între 20 și 23 de ani. Unicul supraviețuitor, un tânăr de 21 de ani, a fost preluat cu elicopterul și transportat la Spitalul Județean Brașov, în stare critică, dar conștient.

Se pare că doi dintre tineri urmau să se căsătorească în curând. Toți veniseră cu o seară înainte și campaseră la barajul Râușor, plecând dimineața spre creasta muntelui pentru a prinde răsăritul.

- Reclamă -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Vă rugăm să ne contactați!

spot_img

Cele mai citite

Alte Articole