AUR propune un buget alternativ pentru 2026, bazat pe reducerea poverii fiscale asupra populației și mediului de afaceri, dar și pe disciplină în cheltuirea banului public, anunță deputatul Ștefan Avrămescu.
Criticând proiectul Guvernului, parlamentarul susține că acesta „ignoră realitățile economice” și transferă întreaga povară a crizei asupra românilor și firmelor. În contrapondere, AUR propune o abordare care să echilibreze responsabilitatea între stat și contribuabili.
Printre principalele măsuri se numără reducerea TVA de la 21% la 19% și a cotei reduse de la 11% la 9%, scutirea de CASS pentru categorii vulnerabile precum mamele, veteranii sau foștii deținuți politici, dar și eliminarea impozitului pentru locuințele de domiciliu de până la 150 mp. Totodată, AUR propune indexarea pensiilor cu 5% și măsuri împotriva optimizărilor fiscale ale unor multinaționale.

„Filosofia noastră este simplă: statul trebuie să devină mai eficient și mai suplu, iar românii nu trebuie să plătească singuri prețul crizei”, a transmis deputatul AUR.

Pe partea de cheltuieli, formațiunea propune reduceri de 5% la cheltuielile de personal și de 10% la bunuri și servicii, precum și ajustarea unor investiții finanțate exclusiv din surse naționale. Potrivit calculelor AUR, aceste măsuri ar duce la un deficit bugetar de 127,5 miliarde de lei, mai mic decât cel estimat de Guvern.
AUR susține că modelul propus combină relaxarea fiscală cu responsabilitatea bugetară și ar putea proteja puterea de cumpărare a românilor într-un context economic dificil.





