Salina Praid, unul dintre cele mai importante obiective turistice și industriale din județul Harghita, se confruntă cu un risc iminent de prăbușire, după ce albia pârâului Corund s-a surpat, iar un debit uriaș de apă a început să se infiltreze în subteran. În urma incidentului, autoritățile au evacuat de urgență muncitorii și utilajele din zonă, iar situația este atent monitorizată.
Potrivit Societății Naționale a Sării (Salrom), viitura care a afectat zona a avut un debit de aproximativ 60 de metri cubi pe secundă, de peste 100 de ori mai mare decât normalul. Cantitatea imensă de apă a compromis toate lucrările de consolidare efectuate până acum și a dus la dizolvarea sării și la spălarea solului din subteran, crescând semnificativ riscul de formare a unor goluri și de prăbușire a galeriilor.
Primăria Praid a transmis că, în acest moment, nu se poate interveni direct din cauza debitului ridicat, iar accesul în salină a fost interzis. Toate activitățile, inclusiv cele turistice și de exploatare, au fost suspendate temporar până la retragerea apelor și efectuarea unei evaluări tehnice.
SNS SA a anunțat că a demarat lucrări de urgență pentru protejarea structurii, printre care impermeabilizarea zonelor afectate, construirea unui canal de deviere, baraje transversale și solicitarea de avize pentru amenajarea unei albii secundare.
O expertiză geofizică este în curs, iar redeschiderea salinei va avea loc doar după confirmarea siguranței structurale. Într-un mesaj transmis comunității, conducerea SNS SA și-a exprimat solidaritatea cu locuitorii din Praid și și-a reafirmat angajamentul de a colabora cu autoritățile pentru gestionarea situației și revenirea la normalitate.