Parchetul European condus de Kovesi a inițiat 215 dosare privind fraudele în România. Prejudiciul ajunge la 1,8 miliarde de euro

Data:

- Publicitate -

In anul 2023, Parchetul European (EPPO), sub conducerea Laurei Codruța Kovesi, a demarat în România 215 investigații privind fraudele în fondurile europene, conform raportului oficial, cu un prejudiciu total estimat la 1,87 miliarde de euro.

În prezent, EPPO desfășoară în România un total de 260 de anchete, care implică un prejudiciu total de aproape 2 miliarde de euro.

Până în prezent, 29 de persoane au fost inculpate în dosarele EPPO din România, iar în 7 cazuri s-au aplicat proceduri simplificate, unde inculpații și-au recunoscut vina.

Procurorii europeni au primit 331 de sesizări din partea parchetelor naționale, 20 de la persoane sau firme, 15 de la diverse instituții europene, iar o sesizare a fost inițiată din oficiu.

EPPO a obținut deja 7 condamnări definitive în România, fără a înregistra nicio achitare.

Cele mai multe investigații se referă la fraude în fondurile destinate dezvoltării regionale, urmate de fraudele în proiecte agricole și în fondurile Programului Național de Redresare și Reziliență.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Vă rugăm să ne contactați!

Distribuie articolul:

Abonare la newsletter

Cele mai citite

spot_img

Alte Articole de interes
Știri

Studiu: Gripa Aviară, Fatală în Majoritatea Cazurilor pentru Femeile Însărcinate

Un studiu realizat de cercetători australieni de la Murdoch...

Accident pe Centura Municipiului Arad: Nouă Persoane Rănite într-un Microbuz

Nouă persoane au fost rănite vineri seară în urma...

Negocieri Tensionate la Palatul Victoria pentru Formarea Guvernului

Președintele PSD și premierul în funcție, Marcel Ciolacu, se...