Sistemul internațional de măsurare a timpului elimină secunde intercalare din 2027

ULTIMA ORĂ

spot_img

Începând cu 20 mai 2027, sistemul internațional de măsurare a timpului va elimina ajustările prin secunde intercalare în Timpul Universal Coordonat (UTC). Decizia a fost adoptată de Conferința Generală pentru Măsuri și Greutăți, întrunită la Versailles.

sistemul internațional de măsurare a timpului

UTC este standardul global folosit pentru sincronizarea ceasurilor, bazat pe ceasuri atomice, iar până acum a fost ajustat periodic pentru a compensa variațiile rotației Pământului. Aceste ajustări au constat în introducerea unor secunde suplimentare, numite secunde intercalare, pentru a menține diferența între timpul atomic și timpul astronomic la un nivel minim.

Din 1972 și până în prezent, au fost adăugate 27 de secunde intercalare, ultima dată la sfârșitul anului 2016. Aceste modificări au afectat unele sisteme informatice și platforme digitale, care necesită adaptări tehnice pentru a gestiona corect aceste ajustări.

Eliminarea secventelor intercalare are ca scop simplificarea funcționării infrastructurilor care depind de sincronizarea exactă a timpului, cum ar fi rețelele de telecomunicații, sistemele de navigație prin satelit și rețelele energetice. Astfel, riscul unor erori tehnice va fi redus.

- Reclamă -

Variabilitatea rotației Pământului a ridicat posibilitatea introducerii unei secunde intercalare negative, adică eliminarea unei secunde, ceea ce nu s-a aplicat până acum și ar putea genera dificultăți tehnice. În consecință, comunitatea internațională a decis renunțarea la mecanismul actual de corecție periodică a UTC.

În urma acestei schimbări, diferența dintre timpul oficial și cel astronomic va putea crește treptat până la aproximativ o oră, însă acest decalaj nu este așteptat în viitorul apropiat. Măsura are un caracter preventiv și vizează stabilitatea pe termen lung a sistemului de măsurare a timpului.

Conferința Generală pentru Măsuri și Greutăți, care reunește 69 de state membre și 34 de state și economii asociate, inclusiv majoritatea țărilor europene și alte state importante din lume, adoptă astfel standarde internaționale privind măsurarea timpului și alte unități de măsură.

Autor: Gabriel Andrei

- Reclamă -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Vă rugăm să ne contactați!

Cele mai citite

Alte Articole