Fostul președinte al României, Ion Iliescu, se află în stare critică, internat la Terapie Intensivă, fiind menținut în viață cu ajutorul aparatelor, potrivit unui comunicat oficial transmis de Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.
„Starea generală a pacientului se menține la fel de gravă, cu afectarea severă a funcției respiratorii și persistența disfuncțiilor multiple de organ. Beneficiază de îngrijire medicală avansată în secția de terapie intensivă, sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare”, precizează medicii.
Iliescu, în vârstă de 95 de ani, nu a mai avut apariții publice în ultimii ani, comunicând ocazional prin mesaje postate pe blogul personal. Ultima sa intervenție publică a fost pe 18 mai 2025, când l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru alegerea sa ca președinte al României.
În aprilie 2019, Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală pentru pericardită lichidiană – tamponadă cardiacă, la Institutul „C.C. Iliescu”.
Cum va fi înmormântat Ion Iliescu
În cazul unui deces, fostul șef de stat va beneficia, conform legii, de funeralii de stat cu onoruri militare, organizate de Guvernul României. Ceremonia oficială include salve de armă, participarea Gărzii de Onoare și expunerea sicriului în instituții oficiale.
Deși Ion Iliescu nu a fost asociat public cu o confesiune religioasă, Biserica Ortodoxă Română sau alt cult religios va colabora cu Ministerul Apărării Naționale pentru organizarea înmormântării, în conformitate cu Articolul 17 din legislația privind ceremoniile de stat.
Ion Iliescu a fost primul președinte al României post-comuniste, conducând țara între 1990-1996 și apoi între 2000-2004. S-a retras din funcțiile deținute în PSD în 2010, rămânând o figură controversată, dar influentă, în istoria politică recentă a României.



