Tot mai mulți români caută soluții pentru a reduce costurile tot mai mari la energia electrică. În prima jumătate a acestui an, peste 230.000 de consumatori și-au schimbat furnizorul de energie electrică, potrivit datelor Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Aproape jumătate dintre aceștia au făcut pasul doar în luna iunie, un semnal clar că facturile tot mai mari i-au determinat să caute alternative.
Specialiștii avertizează că, în lipsa unei alegeri atente a furnizorului, românii s-ar putea trezi luna viitoare cu facturi de trei până la șase ori mai mari decât cele din lunile anterioare. Dacă pentru un consum de 200 kWh plăteai în jur de 160 de lei, în noile condiții unele oferte pot ajunge la tarife de 2, chiar 5 lei/kWh – ceea ce poate genera facturi de până la 1.000 de lei.
Ce trebuie să știi dacă vrei să-ți schimbi furnizorul
- Poți schimba gratuit furnizorul de energie, în orice moment.
- Atenție la clauzele contractuale: dacă ai servicii adiționale (mentenanță, rate pentru aparate etc.), acestea nu sunt reglementate de ANRE și pot implica penalități în cazul rezilierii.
- Citește cu atenție contractul înainte de semnare și compară ofertele disponibile pe platforma ANRE.
Sfaturi pentru a reduce consumul de energie acasă
Reducerea consumului inutil poate aduce economii importante. Iată câteva măsuri simple:
- Deconectează aparatele din priză când nu sunt folosite sau folosește prize inteligente – economii de până la 200 de lei pe an.
- Treci la becuri LED: consumă cu până la 80% mai puțin și au durată de viață mult mai mare.
- Instalează senzori de mișcare și nu uita să stingi lumina când ieși din cameră.
- Folosește eficient mașina de spălat: spală doar când este plină și la temperaturi joase.
- Setează corect frigiderul: 6°C pentru frigider și -18°C pentru congelator și evită amplasarea lângă surse de căldură.
- Alege electrocasnice din clasa energetică A: pot reduce consumul cu până la 50%, chiar dacă presupun o investiție inițială mai mare.