Secțiile de vot s-au închis oficial în România și diaspora. Primele exit-poll-uri indică o cursă strânsă între George Simion, Crin Antonescu și Nicușor Dan.
Vezi live rezultatele și aici.
Vezi live rezultatele din diaspora aici.
Prezență la vot de peste 53% la nivel național
Peste 18 milioane de români au fost așteptați astăzi la urne pentru a-și alege președintele pentru următorii cinci ani. Potrivit datelor oficiale furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), până la ora 21:00 au votat 9.571.740 de alegători, reprezentând 53,21% din totalul celor înscriși în listele electorale.
Dintre aceștia, 8.598.611 au votat în țară (47,80%), iar 973.129 în străinătate. Secțiile de vot s-au închis la ora 21:00 în ambele zone, iar procesul de numărare a voturilor a început deja.
11 candidați în lupta pentru Cotroceni
Pe buletinul de vot s-au regăsit 11 candidați, în următoarea ordine:
- George Nicolae Simion (AUR)
- George Crin Laurențiu Antonescu (Alianța Electorală „România, Înainte!” – PSD, PNL, UDMR)
- Elena Valerica Lasconi (USR)
- Cristian Vasile Terheș (PNCR)
- Marcela Lavinia Șandru (PUSL)
- Victor Viorel Ponta (independent)
- Sebastian Constantin Popescu (PNR)
- Silviu Predoiu (LAN)
- John-Ion Banu-Muscel (independent)
- Petru Daniel Funeriu (independent)
- Nicușor-Daniel Dan (independent)
Primele estimări: George Simion, lider în exit-poll-uri
Exit-Poll Avangarde (fără diaspora)
- George Simion (AUR): 30%
- Crin Antonescu (Alianța România, Înainte!): 23%
- Nicușor Dan (independent): 23%
- Victor Ponta (independent): 15%
- Elena Lasconi (USR): 4%
- Alți candidați: 5%
Exit-Poll CURS (fără diaspora)
- George Simion (AUR): 33,1%
- Crin Antonescu: 22,9%
- Nicușor Dan: 20,9%
- Victor Ponta: 14,7%
- Elena Lasconi: 4,4%
- Alți candidați: 4%
Rezultatele din diaspora, care nu au fost incluse în aceste estimări, ar putea schimba configurația finală a primului tur, mai ales în ceea ce privește lupta pentru intrarea în turul al doilea.
Ce urmează
Rezultatele oficiale vor fi publicate treptat pe site-ul Autorității Electorale Permanente. Situația este în continuă evoluție, iar voturile din diaspora ar putea influența decisiv scorul final al primilor clasați.



