Conform declarațiilor procurorilor DIICOT, suspecții sunt acuzați că au transportat în jur de 500 de migranți din Bulgaria în România și ulterior în țări din vestul Europei, în special Germania.
Calculând suma aproximativă de 5.000 de euro percepută de la fiecare migrant, se estimează că suspecții ar fi câștigat în total aproximativ 2,5 milioane de euro.
Acești bani au fost presupus folosiți pentru achiziționarea de proprietăți și mașini de lux.
„La data de 12.03.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră şi structurilor subordonate au pus în aplicare 33 mandate de percheziție domiciliară pe raza judeţelor Dolj, Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Argeş, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și trecere ilegală a frontierei de stat.
În baza probatoriului administrat s-a reținut că, la începutul anului 2023, pe teritoriul României, a fost constituit un grup infracțional organizat format din cetățeni români, bulgari, irakieni şi bengalezi, având ca scop comiterea infracțiunii de trafic de migranți, în vederea obținerii în mod ilicit şi facil a unor importante sume de bani, grup care a acționat până în prezent.
Mecanismul infracţional a presupus identificarea de migranți de origine arabă, care doreau să ajungă în țările din vestul Europei, în special Germania, ulterior membrii grupului acționând pe următoarele paliere: preluarea migranților, cu barca, de pe malul bulgăresc al Dunării, pătrunderea ilegală în România în zona județului Dolj, transportarea acestora cu mașini de marfă către vestul țării, cazarea pentru scurt timp (1-2 zile) în zona Timișoara-Arad, urmată de preluarea migranților de către alți șoferi și îmbarcarea în autovehicule mari de transport marfă (în general TIR-uri), în încercarea de trecere a graniței spre țări din vestul continentului.
Transportul inițial, de la malul românesc al Dunării către zona de vest a ţării se realiza în autoutilitare (dube) de transport marfă sau autoturisme de teren, în grupuri de câte 20-30 de migranți, ascunși printre mărfuri, viața acestora fiind pusă permanent în pericol pe durata deplasării. Cu ocazia unui astfel de transport , unul dintre şoferi ( membru al grupului infracțional organizat) a fost implicat într-un accident rutier soldat cu rănirea migranţilor.
Pentru fiecare persoană, membrii grupului infracțional au pretins și primit între 4.000 de euro și 5.000 de euro, sumele obținute în această modalitate, fiind ulterior împărțite între aceștia, în funcție de poziția deținută în ierarhia grupului și de gradul de implicare în activitatea infracțională. În scopul ascunderii provenienței ilicite, banii au fost investiți în autoturisme de lux şi imobile cu destinația de locuință.
Pe parcursul urmăririi penale, cu sprijinul Serviciilor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Giurgiu, Dolj, Mehedinţi, Timiş şi Arad, au fost documentate 20 de transporturi prin intermediul cărora membrii grupului au încercat să introducă și să scoată ilegal din România aproximativ 500 de migranți”, a transmis DIICOT