În aceste zile, statul american California este lovit de o furtună de zăpadă cu puterea unui uragan. Viscolul a dus la închiderea principalelor drumuri și a blocat stațiuni de schi, lăsând zeci de mii de locuințe fără electricitate.
Meteorologii avertizează că la altitudini mari, stratul de zăpadă ar putea ajunge până la 3 metri. Cel puțin 6 milioane de oameni sunt afectați de această situație și li s-a recomandat să se adăpostească imediat și să evite deplasările.
Rafalele puternice de vânt au complicat munca echipelor de deszăpezire. Este prima dată în ultimii 30 de ani când este emisă o avertizare de viscol puternic în această zonă.
Zeci de mii de locuințe din California se află acum fără curent electric, iar zăpada a ajuns deja la un metru în multe zone. Cu toate acestea, locuitorii spun că peisajul este ca în povești.
Zonele de munte au fost lovite cel mai rău de furtuna de zăpadă, unde se așteaptă chiar și 3 metri de zăpadă. Ca urmare, mai multe stațiuni de schi rămân închise.
Traficul este complet blocat, iar locuitorii sunt avertizați să nu se deplaseze decât în caz de urgență. Autoritățile au avertizat că intervenția pentru a scoate mașinile blocate în zăpadă ar putea dura mult timp.