Casa Umorului Desenat din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I” a fost, pe 3 octombrie 2025, gazda a două evenimente culturale de excepție, reunite sub semnul artei și al bunei dispoziții, în cadrul celei de-a XX-a ediții a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila.
Expoziția „Colecții și Colecționari” – un omagiu adus graficii satirice
Vernisajul expoziției de grafică satirică și umor „Colecții și Colecționari” a adus în prim-plan o selecție valoroasă de lucrări semnate de artistul Aurel Ștefan Alexandrescu (ALEX), ale cărui creații au fost distinse de-a lungul anilor cu premii la concursuri și festivaluri din țară și din străinătate.
ALEX – 50 de ani la Rebus
Aurel Ștefan Alexandrescu (ALEX) s-a născut la cumpăna dintre zodia Racului și zodia Leului, în 22 iulie 1948 la București. A debutat în presă în martie 1975 la Flacăra, iar din vara aceluiași an (de la nr. 488) a început să ilustreze revista Rebus, unde a publicat în cei 50 de ani de activitate neîntreruptă (!!) peste 10 000 de desene (caricaturi și ilustrații) la care se adaugă alte câteva mii risipite prin ziare, almanahuri și calendare. În total peste 17 000 de desene, un posibil record pentru Guinness Book of World Records!
De altfel ALEX a fost inclus în 2007 în prestigioasa enciclopedie a personalităților Hubner’s Who is Who in România, poate cel mai prețios premiu dintre cele peste 70 de premii câștigate la saloanele naționale și internaționale de umor.
Prezent din 1980 în fiecare an pe simezele expozițiilor internaționale de grup, în juriile saloanelor de umor din țară și străinătate, laureat cu 20 de premii nationale si peste 40 de premii internationale, membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, ALEX a avut expoziții personale de caricatură la Skopje, Gabrovo, Galați, București, Saint-Just-le-Martel, Ahtopol, Berlin, Veneția, iar desenele sale și-au găsit locul în muzeele din Tolentino, Gabrovo, Varșovia, Skopje și Istanbul.
Caricaturist de presă, creator de gaguri și benzi desenate, ilustrator de cărți și reviste, „penițar” asemenea multora dintre colegii săi de generație, ALEX este cel care semnează cei 50 de ani în colțul paginii cu un zâmbet.
Publicul brăilean a avut prilejul să descopere și o impresionantă colecție de lucrări ale unor artiști români de renume, între care se numără Octavian Andronic – Ando, Doru Axinte, Tudor Banuș, Ion Barbu, Pavel Botezatu, Octavian Bour, Gabriel Bratu, Pavel Constantin, Gheorghe D. Constantinescu, Florian Doru Crihană, Anton Dragoș, Gheorghiță Ghinea – Uriașu, Daniel Ionescu, Nicolae Ioniță, Valeriu Kurtu, Nick Lengher, Cristian Marcu, Cristian Mihăilescu, Leonte Năstase, Nic Nicolaescu, Iulian Pena – Pai și Rudi Schmuckle.
„Această expoziție este un elogiu adus artei caricaturii românești, un gen care îmbină finețea observației sociale cu ironia inteligentă și spiritul ludic”, au subliniat organizatorii evenimentului.
Lansarea volumului „Semnul de pe stâlpul porții” – zâmbete în cuvinte
În aceeași zi, atmosfera de la Casa Umorului Desenat a fost completată de lansarea volumului „Semnul de pe stâlpul porții”, semnat de scriitorul Vasile Larco. Cartea, plină de ironie fină și observații subtile asupra vieții cotidiene, a fost primită cu zâmbete și aplauze.
Publicul a avut ocazia să discute cu autorul despre sursele sale de inspirație și despre rolul umorului în literatură, într-un dialog care a adus o notă de prospețime și bună dispoziție evenimentului.
Brăila, capitala umorului românesc
Salonul Internațional de Caricatură de la Brăila a devenit, de-a lungul celor 20 de ediții, un reper cultural național și internațional. Evenimentul reunește artiști din diverse țări, oferind o platformă dedicată libertății de expresie prin desen, ironie și spirit critic.
Muzeul Brăilei „Carol I” și Casa Umorului Desenat confirmă, prin fiecare ediție, că umorul grafic și literatura pot fi o formă rafinată de artă, capabilă să inspire, să provoace și să unească.










Sursa foto: Muzeul Brăilei „Carol I” și Centrul de Creație Brăila.




