Operatorul Termo Ploiești a demarat furnizarea de apă demineralizată către Rafinăria Petrobrazi, unitate industrială afectată de scăderea debitului de apă din acumularea Paltinu.
Măsura a fost luată ca urmare a solicitării transmise de Instituția Prefectului Județului Prahova, în contextul crizei apei declanșate la nivel județean în cursul săptămânii trecute, care a pus în pericol funcționarea instalațiilor rafinăriei situate în apropierea municipiului Ploiești.
Potrivit reprezentanților Termo Ploiești, în cursul serii trecute a fost livrată o cantitate de 100 m³/h de apă demineralizată, în intervalul stabilit de comun acord cu autoritățile județene și cu reprezentanții OMV Petrom.
„Volumul furnizat a acoperit aproximativ 30% din necesarul de funcționare al rafinăriei, contribuind la menținerea continuității proceselor tehnologice afectate de situația apărută”, au transmis reprezentanții operatorului de termoficare.
Autoritățile județene monitorizează în continuare situația de la Paltinu și impactul acesteia asupra populației și sectorului industrial, urmând să fie analizate și alte soluții temporare pentru limitarea efectelor crizei apei.



