Ștefăniță-Alin Avrămescu (AUR) intră în cursa pentru șefia CJ Buzău: „După 36 de ani de promisiuni, e timpul ca județul nostru să iasă din coada clasamentului”

ULTIMA ORĂ

spot_img
spot_img

Deputatul AUR Ștefăniță-Alin Avrămescu, buzoian la origine și una dintre cele mai tinere voci ale politicii naționale, își anunță oficial candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău, cu un mesaj ferm: județul are nevoie de o schimbare reală, nu de o nouă rundă de promisiuni.

Am ales să candidez la președinția Consiliului Județean Buzău pentru că, după 36 de ani de promisiuni și rotații între aceleași partide, județul nostru e tot în coada clasamentului”, declară parlamentarul. Avrămescu spune că Buzăul nu duce lipsă nici de resurse, nici de oameni harnici, ci doar de o administrație care să le valorifice.

Revenit în județul natal cu un mandat clar, candidatul AUR afirmă că nu mai acceptă ca Buzăul să fie tratat ca un „județ de mâna a doua”. „Mă întorc acasă cu un scop foarte clar: să reconstruim un județ care a fost ignorat prea mulți ani”, subliniază acesta.

Printre prioritățile pe care le evidențiază se numără dezvoltarea agriculturii, valorificarea potențialului turistic, investițiile în energie și crearea unui mediu care să îi țină pe tineri acasă. Totodată, Avrămescu atrage atenția asupra unor probleme acute ale județului: infrastructura blocată, spitalele fără medici, satele uitate și lipsa locurilor de muncă.

Nu ne interesează jocurile politice ale celor care conduc județul de zeci de ani și n-au făcut nimic”, afirmă deputatul, subliniind că AUR Buzău are „o echipă unită, serioasă și hotărâtă să schimbe lucrurile”.

Mesajul său se încheie cu un apel direct către buzoieni: „Nu mai este timp pentru promisiuni și vorbe goale. Buzăul trebuie să înceapă, în sfârșit, să conteze.

Candidatura lui Ștefăniță-Alin Avrămescu marchează una dintre cele mai ambițioase încercări de reînnoire politică din județ, propunând o alternativă tânără, determinată și orientată către soluții, după trei decenii de stagnare administrativă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Vă rugăm să ne contactați!

spot_img

Cele mai citite

Alte Articole