Praid: Localnicii nu au voie să revină în casele evacuate încă 30 de zile. Președintele Ungariei, mesaj de solidaritate

ULTIMA ORĂ

spot_img
spot_img
spot_img

Starea de alertă din Praid a fost prelungită cu încă 30 de zile, iar locuitorii din zona de risc nu au voie să se întoarcă permanent în casele evacuate. Situația rămâne critică din cauza riscului de prăbușire a fostei mine de sare, în condițiile în care apa continuă să satureze galeriile subterane.

Zona evacuată rămâne periculoasă

Oamenii pot intra în locuințele lor doar pe timpul zilei și doar în cazuri excepționale, potrivit autorităților. Locuințele aflate în apropierea pârâului Corund sunt cele mai expuse unui posibil dezastru, în cazul în care mina s-ar prăbuși și ar elibera o cantitate uriașă de apă sărată la suprafață.

Lucrările de deviere a pârâului Corund avansează în ritm alert, cu termen limită 1 iulie. Pentru a crește siguranța intervenției, experții români și internaționali au decis construirea a două baraje de aproximativ 40 cm înălțime, care vor încetini debitul apei. Construcția acestor baraje este deja în desfășurare.

Președintele Ungariei, la Praid: „Am venit cu inima grea”

Aflat în România într-o vizită privată, președintele Ungariei, Tamas Sulyok, a mers la Praid pentru a se întâlni cu localnicii și a transmite un mesaj de solidaritate.

„Am venit aici, la Praid, cu inima grea. Când o comunitate îşi pierde speranţa în viitor de la o zi la alta, atunci problema este foarte mare. Ceea ce s-a întâmplat aici afectează oamenii în mod direct, ei se tem că îşi pierd locurile de muncă, apa potabilă, casele lor şi toate speranţele pentru viitor”, a spus președintele Ungariei.

Riscuri de contaminare și interdicții prelungite

Pentru moment, salinitatea din pârâul Corund și râul Târnava Mică rămâne la cote ridicate, dar stabile. Totuși, restricțiile privind consumul de apă potabilă se mențin pentru cele 16 localități din aval care se alimentează din rețeaua publică.

Autoritățile au pregătit deja terenul unde va fi direcționată apa extrasă din mină, atunci când procesul va putea fi realizat în condiții de siguranță. Însă operațiunea comportă riscuri mari, pentru că saramura funcționează acum ca un tampon care stabilizează structura galeriei.

Mai multe ONG-uri au demarat campanii de ajutorare a localnicilor, colectând donații în bani pentru cei afectați direct de criză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Vă rugăm să ne contactați!

Cele mai citite

Alte Articole