Parlamentul își alege astăzi noii președinți ai Camerei Deputaților și Senatului: Sorin Grindeanu și Mircea Abrudean, favoriți pentru conducerea Legislativului

ULTIMA ORĂ

spot_img
spot_img
spot_img

Parlamentul se reunește marți, 24 iunie, pentru a-și desemna noii președinți ai celor două Camere, în contextul schimbărilor survenite în urma formării noului Guvern. Funcțiile au devenit vacante după ce Ilie Bolojan și Ciprian Șerban au fost numiți prim-ministru și, respectiv, ministru al Transporturilor.

La Camera Deputaților, PSD l-a propus pe Sorin Grindeanu, actualul președinte interimar al partidului, pentru a prelua conducerea forului legislativ. Votul se va desfășura în cadrul ședinței de plen programate pentru ora 12:00 și va fi secret, pe baza buletinelor de vot. Tot în plenul Camerei va fi ales și un nou chestor, după ce Florin Manole a preluat portofoliul de la Ministerul Muncii.

La Senat, Mircea Abrudean, secretar general al Guvernului, este nominalizarea PNL pentru funcția de președinte, în urma plecării lui Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ședința de plen a Senatului este programată tot pentru ora 12:00, pe ordinea de zi aflându-se proiectul de hotărâre privind vacantarea funcției și alegerea noului președinte.

Pe agenda Camerei Deputaților se mai află, sub rezerva depunerii raportului, și desemnarea unui judecător la Curtea Constituțională, conform programului oficial publicat pe site-ul instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Vă rugăm să ne contactați!

Cele mai citite

Alte Articole