Termo Ploiești derulează, în această săptămână, lucrări de remediere a avariilor apărute pe rețeaua secundară de termoficare în trei cartiere din municipiu. Intervențiile sunt realizate de echipele operatorului și sunt supravegheate de inspectorii Regiei Autonome de Servicii Publice (RASP).
Potrivit Primăriei Ploiești, lucrările se desfășoară în următoarele puncte termice:
- Punctul Termic 18 Democrației – Aleea Lăcrămioara, între blocurile ICIM și 1, pentru remedierea unei avarii la rețeaua termică secundară RACC;
- Punctul Termic 22 Vest – strada Intrarea Regimentului, lateral bloc 153A, scara B, pentru repararea avariei la rețeaua de apă caldă de încălzire (ACI);
- Punctul Termic 6 Malu Roșu – strada Malu Roșu, în spatele blocului 120B, unde se efectuează lucrări la rețeaua secundară ACI pentru apă caldă și încălzire.
Autoritățile transmit că intervențiile vor continua până la eliminarea tuturor neconformităților, pentru a asigura funcționarea optimă a sistemului de termoficare.
- Reclamă -



