Grav rănit într-un accident industrial, la Tulcea, Remus Bob spune că a fost salvat de Dumnezeu. Astăzi, oameni din toate colțurile țării vin să-l întâlnească, convinși că prin mâinile lui se petrec minuni. L-am cunoscut, iar întâlnirea cu el a fost unică. Energia pe care o transmite este șocantă, în sensul bun!
Într-o lume grăbită, în care credința pare adesea uitată, povestea lui Remus Bob aduce un strop de lumină. Nu e medic, nu poartă halat alb și nu vorbește în termeni științifici. Îți vorbește cu blândețe, te privește adânc și, în câteva clipe, ai senzația că te citește pe dinăuntru. Mulți spun că, odată ce te atinge, durerea se topește.
Remus s-a născut într-o familie simplă. Viața lui s-a schimbat radical în urmă cu peste zece ani, când, în urma unei defecțiuni tehnice la combinatul siderurgic unde lucra, a fost grav rănit. Corpul i-a fost ars, sufletul i-a fost încercat. Medicii nu-i dădeau mari șanse. Dar el povestește că, în mijlocul durerii, a simțit prezența divină.
„Atunci am știut că Dumnezeu nu mă lasă. Că nu am fost ales întâmplător. Am fost atins de harul Lui și mi s-a dat o misiune — să-i ajut pe oameni”, spune el cu o voce caldă, liniștită.
Timpul a trecut, iar urmele fizice au dispărut. În schimb, Remus a început să simtă lucruri pe care nu le putea explica: durerea celor din jur, emoțiile lor ascunse, suferința trupească sau sufletească. A început să atingă oamenii și să le aline durerea. Așa a apărut ceea ce el numește „terapia prin har divin”.
Astăzi, într-un colț de București, în centrul holistic unde lucrează, vin oameni din toate județele. Unii suferă de boli fizice, alții de depresii, pierderi, frici. Pe pagina sa de Facebook sunt sute de mesaje de mulțumire.
„Mi-a redat puterea de a merge”, scrie o femeie. „După ani de suferință, am simțit că m-am născut din nou”, spune un tânăr. „Nu pot explica, dar m-am simțit în lumină”, adaugă o altă mărturie.
Pentru cei care cred, Remus e omul ales. Pentru sceptici, e o enigmă. Dar toți cei care l-au întâlnit spun că simt ceva diferit în preajma lui — o pace, o liniște, o căldură inexplicabilă.
Desigur, știința cere dovezi. Medicina modernă nu recunoaște vindecările fără documente și analize. Dar poate că unele lucruri nu se pot măsura cu aparate. Miracolul nu se vede la microscop, ci în ochii oamenilor care zâmbesc după mult timp.
Remus nu se autoproclamă nimic. Nu cere bani, nu face promisiuni, nu pozează în „guru”. Doar îți spune: „Nu eu vindec. Dumnezeu vindecă, eu doar ating. El lucrează prin mine!”
Iar cei care l-au cunoscut, pleacă de acolo convinși că, dincolo de rațiune, există ceva mai presus — o energie divină, un har. Un om care a ars în flăcări și a renăscut din ele ca să aducă speranță.
Poate că nu vom ști niciodată unde se termină medicina și unde începe miracolul. Dar într-o lume tot mai rece, povești ca a lui Remus Bob ne aduc aminte că sufletul are și el nevoie de vindecare.
