Deputatul Ștefăniță-Alin Avrămescu (AUR): „Finalizarea hidrocentralelor trebuie să fie o prioritate pentru toată”

ULTIMA ORĂ

spot_img
spot_img

Deputatul AUR Ștefăniță-Alin Avrămescu a criticat dur, în plenul Camerei Deputaților, atitudinea ministrului Mediului și a reprezentanților USR față de proiectele de infrastructură energetică, în special față de hidrocentralele începute și blocate de ani de zile. Declarația a fost făcută în contextul dezbaterii moțiunii simple depuse de Alianța pentru Unirea Românilor împotriva ministrului Mediului.

„Finalizarea hidrocentralelor pare a fi o prioritate pentru toată lumea, mai puțin pentru USR și ministrul mediului. Cam asta poate fi concluzia dezbaterii de azi asupra moțiunii simple depusă de AUR”, a spus Avrămescu, acuzând USR de o „propagandă” care, potrivit lui, ține România „în subdezvoltare” prin blocarea unor proiecte majore.

Deputatul AUR a afirmat că, sub pretextul protejării mediului, unele ONG-uri „prietene” cu USR inventează obstacole birocratice care opresc dezvoltarea țării. „Din cauza liliecilor, a gândacilor, sunt blocate autostrăzile de ani buni. Acum au luat la ochi și hidrocentralele”, a declarat Avrămescu.

El a criticat, de asemenea, promovarea intensă a panourilor fotovoltaice în detrimentul hidrocentralelor, ridicând întrebări legate de impactul asupra mediului după încheierea duratei lor de viață. „Ne vând povestea cu panourile fotovoltaice. Dar oare se întreabă cineva ce se întâmplă cu aceste panouri când li se termină perioada de utilizare? Evident că nu. Asta am întrebat-o azi pe doamna ministru”, a spus parlamentarul AUR.

Avrămescu a adăugat că o așteaptă pe ministra Mediului la Comisia de mediu a Camerei Deputaților pentru o discuție „aplicată” privind fiecare proiect de hidrocentrală în parte, subliniind necesitatea deblocării acestora în interesul independenței energetice a României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Vă rugăm să ne contactați!

spot_img

Cele mai citite

Alte Articole